Monografie

MONOGRAFIE

              Instituţie centrală la nivel local, primăria comunei Independenţa – comună care-şi începea activitatea oficial în anul 1884 24 – nu a dispus de local propriu decât din anul 1935. Până atunci, primăria şi-a desfăşurat activitatea în localuri închiriate [în perioada 1922-1934 primăria a funcţionat în casa lui I.Mihalcea din Independenţa (domiciliat în comuna Piscu, judeţul Covurlui)25. Localul era compus din 4 camere, 1 antret şi 1 chiler, folosite de primărie şi percepţie. In afară de chirie (8000 lei/lună), “chiriaşul” avea şi obligaţia de a  întreţine localul].
              Pentru construcţia localului propriu, primăria a început să strângă fonduri din anul 1928. De asemenea, în acelaşi fond erau introduşi cei 120000 lei primiţi de Independenţa ca despăgubiri de război, plus 60000 lei donaţi de Ministerul de Finanţe drept ajutor pentru construcţia localului de primărie.
              Obiectivul avea să se materializeze în anul 1934 când începeau lucrările de construcţie. Locul amplasamentului fusese rezervat la delimitarea din 1879 a comunei, se afla în zona centrală, la şoseaua naţionala şi ocupa 7200 mp.  La 9 februarie 1935, primăria municipiului Galaţi dona 10000 lei pentru terminarea construcţiei la care au lucrat şi locuitori din comună. Finalizat în anul 1935, era conform unei descrieri datate în anul 1937, “local nou şi frumos”, imobil din cărămidă pe fundaţie de beton, compus din 1 terasă, 5 camere, 1 sală aşteptare şi 2 antreuri 28. In acelaşi local – nemodificat, deşi de-a lungul timpului a înregistrat reparaţii mai mari sau mai mici – îşi desfăşoară activitatea Primăria Independenţa şi astăzi. S-a construit în prelungire, o  nouă aripă a clădirii, în 2002.
              Funcţionalitatea Primăriei – ca instituţie – era asigurată de primar, notar, casier (post înfiinţat în 1928), secretar (din anul 1930) şi ajutor primar (din anul 1937). Din anul 1926 se înfiinţa în cadrul primăriei serviciul telefonic permanent, asigurat de notar şi guard – pe timp de noapte – până în 1930, apoi de secretar şi casier . Din anul 1937 se înfiinţa un post de telefonist 30.
              Puterea de decizie în comună era reprezentată de Consiliul local, format din 8 consilieri în anul 1916 31, numărul lor va creşte proporţional cu creşterea demografică. Astfel, în anul 1941 numărul consilierilor ajunsese la 20. In perioada interbelică, atât primarul, cât şi consilierii, erau desemnaţi prin alegeri democratice. Hotărârile Consiliului local în perioada 1933-1939, reflectă, prin problematica abordată, o largă autonomie administrativă ca efect al Legii din 1929 şi o implicare realistă a primăriei în viaţa comunei. Organizează licitaţii de arendare a terenurilor pentru fixarea podului plutitor peste Siret, pentru grădina de zarzavat a comunei, pentru funcţionarea oborului de cereale şi a târgului de vite, donează terenuri pentru construirea unor clădiri de utilitate publică (dispensar, pretură, secţie jandarmerie), iau măsuri bugetare pentru întreţinerea şcolilor, a străzilor, aprobă bugetele locale 32, ş.a.m.d.
              Prin reforma administrativă publicată la 14 august 1938 era eliminată posibilitatea alegătorilor de a-şi desemna conducătorii. Atât primarul, cât şi consilierii sunt numiţi de prefect, la propunerea pretorului. Mai mult, primarii preiau o importantă parte din atribuţiile consiliilor comunale, aspect caracteristic pentru un regim autoritar, ca cel instituit la 10 februarie 1938. Sfatul comunal constituit în anul 1941 reunea alături de primar, ajutor primar şi notar, pe preotul paroh, directorii celor două şcoli din comună, doctor, directorul căminului cultural, reprezentanţii cooperativei, ai silozului şi doi gospodari de frunte 33.
              In perioada postbelică, rolul primăriei şi al Sfaturilor populare rămân derizorii, devenind simple instrumente menite să acopere cu o “mască” populară regimul, în fapt dictatorial.
              In încercarea de a nominaliza pe cei care, prin activitatea lor publică, au adus o contribuţie de seamă la dezvoltarea localităţii, se impune menţionarea primului primar – din punct de vedere cronologic – al nou-întemeiatei comune Independenţa, şi anume, Dumitru Costin care provenea din Măxinenii-vechi.
              Fiul acestuia, Ene D.Costin, avea să deţină aceeaşi funcţie timp de 18 ani (Anexa nr.15 ), până în 1938 când solicita Prefecturii eliberarea unei certificat constatator pentru ieşirea la pensie. Rămâne prin litera documentelor, dar şi în memoria sătenilor, ca primarul care, ambiţios şi perseverent fiind, a obţinut pentru obştea comunei Independenţa cele 700 ha islaz de pe teritoriul comunei Corbu, judeţul Râmnicu Sărat, în urma unui lung proces (1924-1928).
              Indubitabil, însă, documentele o atestă, în fruntea listei celor mai destoinici şi capabili primari, se situează căpitanul în rezervă, Haralambie Fus (îl găsim şi Fusu), numit primar în februarie 1938. A semnat cu titulatura de primar, administrator – căpitan, numeroase decizii vizând gospodărirea localităţii în urma cărora, în anul 1941, comuna Independenţa era aleasă comună – model în judetul Covurlui 34. La toate inspecţiile efectuate în anii 1939 şi 1941 de pretorul plăşii E. Grimalski, situaţia găsită la primăria Independenţa era caracterizată ca “foarte bună”, iar la 10 ianuarie 1947, tot într-un proces verbal de inspecţie, era reamintit ca “cel mai gospodar primar al comunei” 35.
              Pentru perioada postbelică, memoria locuitorilor îl evidenţiază pe Moise Iordache, de numele căruia se leagă asfaltarea şoselei principale şi realizarea trotuarelor pietruite în Independenţa.
              După anul 1990, în urma alegerilor libere, înregistrăm la conducerea Primăriei Independenţa pe Şorcaru C-tin (pâna în 1992), Costin Duca (1992-1996), Ene Costică (1996-2008) şi Tărbuc Viorel din 2008.

Mihaela Mihăilescu, Monografia comunei Independenţa, 2002